O tragedie de bun augur

O tragedie de bun augur

Friedrich Nietsche considera că, prin „Carmen”, Georges Bizet depăşea ca adevăr şi forţă a sentimentului concepţiile operei wagneriene. Ceva din această opinie se adevereşte, dacă ţinem cont că, după premiera pariziană din 1875, iniţial un insucces, „Carmen” a avut forţa de a devenit una dintre cele mai cântate creaţii ale repertoriului liric. Treptat, la istoria versiunii originale s-au adăugat, între 1915 şi 2004, zece filme americane, germane, franceze, spaniole, amerolatine. Între acestea se află şi pelicula lui Peter Brook, după versiunea scenică, adaptată în variantă personală a operei lui Bizet, „Tragedia lui Carmen”. Partitura aparţine dirijorului şi compozitorului francez de origine română, Marius Constant, potivită formulei libretistului Jean-Claude Carriere pentru spectacolul lui Brook, realizat şi filmat la începutul anilor ’80. Iată o provocare artistică ce nu i-a dat linişte lui Ion Caramitru, realizator al unei versiuni după formula Brook-Constant montată de el la Belfast. Acum, am asistat la generalele premierei româneşti, petrecute în sala Naţionalului bucureştean, înaintea premierei de la Sibiu, peste puţină vreme. Ideea proiectului UNITER coordonat de Aura Corbeanu este cea a unui spectacol în spaţiu neconvenţional, la Sibiu acesta va fi Curtea Muzeului de Istorie-Casa Altenberger, la orele nopţii, sub cerul înstelat. Ambientul acesta inspirator l-am bănuit şi în timpul celor trei generale care reunesc actori şi solişti lirici tineri, o orchestră independentă, „Metropolis”, cu 16 muzicieni. Îl ştiam pe Ion Caramitru, creator de spectacole muzicale care inovează dar nu corectează iconoclast capodopere lirice. Drumul său merge pe o concepţie turburătoare prin adevăr şi simplitate teatral-muzicală. Am văzut recent devieri de la acest adevăr în premierele Operei Naţionale. Nu le-am reîntâlnit acum, deşi acest spectacol reduce drastic opera lui Bizet ca durată şi personaje, până la esenţă, slujit de o muzică de maestru. Marius Constant oferă o versiune de sinteză ca sonoritate, orchestraţie şi simboluri motivice, minunat potrivită cu simplitatea imaginilor scenografiei Mariei Miu, lightyngul dramatic, evoluţia teatrală şi a soliştilor vocali. A reface fără trădare, a aduce o capodoperă mai aproape de spectatorul contemporan nu este un act lesne de îndeplinit. Ion Caramitru ne provoacă, într-un sens benefic, fapt resimţit şi de cântăreţii aleşi pentru trei posibile distribuţii – Oana Andra, Florentina Onica, Claudia Deleanu în rolul titular, urmate de Răsvan Săraru, Mihaela Stanciu, Iordache Basalic, Ionuţ Pascu, Ştefan Popov...Opţiunile, preferinţele, performanţele urmează, dar cu convingerea că evenimentul va continua viaţa scenică şi după spectacolele de la Sibiu, încă multă vreme.
Grigore Constantinescu