Nina si Romeo Alexandrescu

Nina şi Romeo Alexandrescu
(Grigore Constantinescu, 2005-03-26)

Există anumite cărţi în care evocarea îmbracă şi aspectul restituirii. Ceea ce a realizat Liliana Iacobescu, este astfel o acţiune, deosebit de importantă pentru acoperirea acelor insule de uitare în care s-au pierdut atâţia oameni de cultură - în speţă cei aparţinând lumii noastre muzicale - din cauze diverse. Victime ale istoriei nefaste din jumătatea a doua secolului trecut, poate şi ale propriului lor comportament în care modestia i-a oprit să accepte compromisurile şi a rimat cu lipsa de atenţie a contemporanilor. Nina şi Romeo Alexandrescu, Două destine închinate muzicii, cum este intitulat sugestiv volumul, mai trăiesc doar în memoria celor care i-au cunoscut. Au părăsit anii tinereţii studiilor pariziene, (Nina la Conservator, Romeo la Ecole Normale), poate cea mai fericită perioadă a vieţii lor, au traversat eforturile de a face ceva bun pentru muzica românească, în calitate de profesori la Conservatorul "Pro Arte" (şi el o instituţie uitată astăzi), Nina a cântat şi a predat arta viorii, unor discipoli mai tineri, Romeo a scris decenii de-a rândul critică muzicală ( mai alea la Universul), apoi cărţi monografice preţuite la data apariţiei lor, despre compozitori francezi contemporani cu proximitatea propriei sale tinereţi (Faure, Debussy, Ravel, Ducas). Amândoi au fost priviţi cu prietenie de Enescu, cel care i-a călăuzit spre Paris, fiind fost un timp profesor de vioară al Ninei, a apreciat, conferind premiul de compoziţie ce îi poartă numele, lui Romeo.
Fac parte, ca şi Th. Grigoriu, Dumitru Avakian, Horaţiu Rădulescu, dintre discipolii care au început studiul muzicii sub îndrumarea lui Romeo Alexandrescu. Iată de ce plecarea soţilor Alexandrescu de la Bucureşti, spre Braşovul ultimilor ani de viaţă, am regretat-o mulţi. Acolo, cu toată modestia situării lor în viaţa oraşului, şi-au făcut noi prieteni, au avut admiratori. Printre ei, Liliana Iacobescu, cea care semnează acum o carte documentată şi tandră despre doi oameni pentru care muzica a fost "L'Isle joyeuse" a vieţii lor. Discreţie, suflet nobil, cultură pentru mai bine, amintiri frumoase îi înconjoară.
Cartea, editată de curând la Universitatea Transilvania, este, de fapt, o scrisoare de dragoste către doi prieteni pe care ar trebui să nu-i uităm. Aşa cum a făcut, cu generoasă aplecare spre memoria lor, Liliana Iacobescu. Una din cărţile care trebuiau scrise. Desigur, mai sunt la noi, în trecutul umbrit de melancolie, multe asemenea subiecte. Dar autori ?