A murit dirijorul Constantin Petrovici

Suntem porfund loviţi de această năpraznică veste a pierderii Maestrului Constantin Petrovici, stins din viaţă în vâltoarea vijeliilor care ne bântuie în această vară fierbinte. Sărbătorit de curând pentru împlinirea vârstei de ierarh al muzicii, la 80 de ani, Maestrul era plin de acea forţă spirituală care i-a caraterizat întreaga carieră. Mai bine de o jumătate de secol, a fost una dintre baghetele prestigioase ale muzicii româneşti, ducând mai departe modelul artistic al maeştrilor care l-au format, George Georgescu şi Constantrin Silvestri. Podiumul de concerte al formaţiilor Radiodifuziunii Române, scena de spectacol a Operei Naţionale bucureştene au reprezentat în principal templul pe care a slujit cu devotament arta muzicii. Faima dirijorului, activ până în ultimele zile ale vieţii sale – cele mai recente spectacole au fost conduse la Opera din Craiova cu puţină vreme în urmă – este una din bogăţiile muzicii noastre. Au rămas acum documentele înregistrate, discurile şi, mai ales, iubirea pe care o răspândea în jurul său cu un farmec inconfundabil ce îmbina forţa de a realiza performanţe interpretative cu afecţiunea pentru toţi interpreţii operelor dirijate de el. A dispărut la fel de dramatic şi de dureros pentru noi, ca un erou al capodoperelor verdiene şi pucciniene, de atâtea ori recreate în spectacolele dirijate de el. Lumina şi pacea să-l însoţească în marea călătorie pe care a început-o, părăsindu-ne într-o adâncă şi de nemângâiat întristare.

Grigore Constantinescu

O carte numită simplu... "Maestro"

Poate surprinde recomandarea de a lua cartea de interviuri, scrisă acum de Luminiţa Constantinescu, pentru zilele de vacanţă. Nu contează peisajul estival, marin sau montan, ci faptul că autoarea ne oferă o lectură, aparţinând anilor 2ooo, care se drămuieşte uşor în clipele de linişte ale unui asemenea răstimp de recuperare. Şi, apoi, pentru cel care iubeşte muzica, ce poate fi mai captivant decât să fie însoţit, în mica sa aventură din afara activităţii de peste an, de către mari artişti? Desigur, poate chiar numai ascultându-i cântând pe scenă, la televizor, în emisiuni de radio, mulţi dintre invitaţii Luminiţei Constantinescu vă sunt suficient de cunoscuţi pentru ca sentimentul reîntâlnirii să-şi aibă rostul său. Deschideţi acest volum, aparent de dimensiuni “economice”, cum îl propune editura ”Olimp”, fără vreo metodă anume. În nici un caz nu citiţi “pagină cu pagină”. Priviţi sumarul şi, dintre numele prezentate, alegeţi interlocutori, după preferinţă. Mai există şi propunerea de a deschide întâmplător, la o anume pagină. Veţi găsi întotdeauna o fotografie a invitatului din acea clipă a vieţii dumneavoastră – Angela Gheorghiu, Nicolae Herlea, Ionel Voineag, Roxana Briban, Cleopatra Melidoneanu, Silvia Voinea, Felicia Filip dacă vă interesează cântăreţii; sau Horia Andreescu, Cristian Mandeal, dacă vă atrag dirijorii, sau Dan Grigore, Dana Borşan printre pianişti, sau regizori de muzică, precum Cristian Mihăilescu. Veţi descoperi vise, idealuri, mici secrete, mari dorinţe, unele regrete şi, nu arareori, multă înţelepciune. Luminiţa Constantinescu are talentul de a întreba, de a asculta privind şi înregistrând, ca un autentic teleast. Este capabilă să facă interviuri-portret într-o gamă infinită de variante expresive şi captivante. Neîndoios, revenind din vacantă, veţi păstra această carte sugestiv intitulată “Maestro”, printre preferinţele de conversaţii cu cei 50 de muzicieni români, vestiţi în lumea largă. Şi, uneori, veţi căuta numele lor în concerte, spectacole, emisiuni de radio, de televiziune, deoarece acum, după o lectură, ei vă aparţin ceva mai mult.
Grigore Constantinescu

Exces de…dirijori_

Şi în muzică există un paradox între producţie şi “piaţa muncii”. Fireşte, dispunem de orchestre simfonice şi de teatre musicale, dar locurile ocupate de dirijori depăşesc cu mult numărul tinerilor şefi de orchestră. În fiecare an, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti lansează noi asemenea generaţii de muzicieni hiperspecializaţi sub concuderea maestrilor lor – Horia Andreescu, Cristian Brâncuşi, Petru Andriesei. Drumul studiilor se desfăşoară senin până la…concertul ambolvenţilor. Aplauzele – aşa cum au fost şi în recentul program al Orchestrei simfonice “Universitaria” - reprezintă din păcate un capăt de traseu. După absolvenţă? Fiecare va face ce poate, numai dirijat nu, căci locurile şefilor de orchestră sunt ocupate stabil pe mulţi ani, iar impresari care să le găsească spectacole sau concerte nu există. Sa revenim la întrebarea “de ce formăm dirijori ?”. Răspunsul privitor la talente nu ar fi un argument, iar procentul de cariere realizabile este minim, ţine de noroc sau ceva relaţii. Pentru o ultimă satisfacţie, le amintim acum numele, la care adăugăm câteva iluzii sau speranţe deşarte. Iată-i deci : Constantin Adrian Grigore, Vlad Agachi, Traian Constantin, Călin Lupeş, Andrei Racu, Ionuţ Pascu. Pentru ultiml dintre dirijori, Ionuţ Pascu, simbolica Simfonie a V-a de Beethoven, “a Destinului”, are ceva semnificaţii, deoarece talentatul musician este şi bariton, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti. Dar…nu pe post de dirijor !

Grigore Constantinescu

Constelaţia sopranelor române străluceşte

în capitala lirică a lumii –

Teatro alla Scala din Milano

Pe scena lirică din Milano, renumita Teatro Alla Scala, în cei 229 de ani de istorie, în acest iulie 2007 pentru prima datã vor apărea trei prezenţe solistice româneşti în rolul titular al celebrissimei „La Traviata” de Giueppe Verdi. Se ştie că Haricleea Darclée nu a cântat rolul Violettei Valery la Scala, ci doar la Roma; de asemenea, nici Lydia Lipkowska, nici Virginia Zeani nu au avut această şansă, iar Anna Rosza Vasiliu, cea care a realizat integrala cu „His master voice” în 1931 nu a interpretat nici ea rolul pe scena Scalei, unde fusese invitată pentru muzică de Wagner. Doar în anii 90, cu ocazia unui recital, Mariana Nicolesco a cântat „Addio del passato”, moment care însemna prima interpretare fragmentarã a rolului din partea unei voci româneşti. Să menţionăm că, de asemenea, nici un tenor şi nici un bariton român nu a fost, de-a lungul anilor, invitat să participe în vreo distribuţie cu opera verdiană la Scala. Seara de 3 iulie a inaugurat un eveniment fără precedent pentru noi, transmisia directă radio făcându-ne martori la deschiderea unei serii de douăsprezece spectacole cu „La Traviata”, de Verdi pe celebra scenă evoluând trei voci româneşti: sopranele Angela Gheorghiu (3,7,11,14,17,20 iulie), Irina Lungu (5, 16 21 iulie) şi Elena Moşuc (9 12, 19 iulie). La această superbă demonstraţie lirică participă în rolul Alfredo tenorii Ramon Vargas, Massimo Giordani şi Jonas Kaufmann, precum şi, pentru Germont, baritonii Leo Nuci, Roland Frontali şi George Gagnidze.. Producţia, în maniera tradiţiei scaliere, beneficiază de o reluare a montării Lilanei Cavani, sub bagheta unui verdian din generaţia maeştrilor, dirijorul Lorin Mazel. Constelaţia glasurilor noastre va cuceri neîndoios fanii minunatei opere verdiene, restabilind o faimă care nu mai are nevoie de alte argumente decât celebritatea.

Grigore Constantinescu

selectii bune si rele stafgiunea 2006-2007

Grigore Constantinescu

În memoria momentelor deosebite păstrăm “Simfonia a IX-a” de Mahler la prima întâlnire cu Cristian Badea dirijând Orchestra Naţională Radio. Dimpotrivă,o impresie neconvingătoare a făcut cvartetul din Recviemul de Verdi din stagiunea Naţionalei Radio. Senzaţional spectacolul de balet la Opera bucureşteană cu “Nederlands Dans Theater” – coregraf celebrul Jiri Kylian, superbă Ruxandra Donose în “Cenuşereasa” de Rossini la Opera Naţională, dezamăgitor “Bărbierul din Sevilla” de la Opera din Cluj, deosebit de prost recitalul lui Richard Clayderman de la Ateneul Român, reluat în turneu la Timişoara, Cluj şi Iaşi.