Pentru o seară caniculară de duminică, este greu de imaginat afluenţa publicului la un concert, chiar dacă acesta se desfăşoară în sala Ateneului Român. Nu se întâmplă astfel însă, aşa cum s-a dovedit, când afişul anunţă integrala Concertelor Brandemburgice de Johann Sebastian Bach. De aproape trei secole, faima acestor capodopere nu şi-a pierdut strălucirea incomparabilă. Pentru muzică de Bach nu există plictiseală prin repetare, “prea mult” în programări. Singurul fapt de dorit mereu este desigur performanţa, iar în această privinţă Cristian Mandeal, soliştii şi Orchestra de cameră a Filarmonicii “George Enescu” au depus tot efortul pentru a răspunde cât mai mult aşteptărilor. Nu contează că stagiunea a ajuns la ultimul program şi că acest concert este “în plus” pentru cei care au cântat duminică seara. Importantă este realizarea şi publicul a răsplătit muzicienii filarmonişti cu aplauze care au mers crescând până la final, după trei ore de muzică. De la o vreme, pentru Filarmonică, programele cu calificativul “extraordinar” asociază numele lui Cristian Mandeal cu cel al sponsorului principal, nu altul decât Mercedes-Benz! Pentru Bach, un asemenea sprijin ar fi fost greu de imaginat în epoca sa, în care el, prinţ al muzicii, era cel care dăruia capodopere mai marilor curţilor nobiliare, unde se afla angajat. Cine şi-ar mai aminti astăzi de margravul Christian Ludwig de Brandemburg, dacă marele artist nu i-ar fi dedicat aceste şase Concerte Brandemburgice, alăturându-i astfel numele nemuritoarelor capodopere ? Spuneam că va începe vacanţa şi pentru filarmonişti. Mai bine-zis o pauză, pentru a reîncepe repetiţiile în luna august. Pentru ce vor lucra împreună cu Cristian Mandeal? Tot pentru o muzică de Bach, minunata Artă a Fugii, înscrisă în programul Festivalului “George Enescu”. Neîndoios, vor veni melomanii atunci, ca şi în această duminică minunată caniculară de vară, atunci pentru bucuriile toamnei muzicale.
Grigore Constantinescu
duminică, 24 iunie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu