sâmbătă, 30 iunie 2007

O tragedie de bun augur

O tragedie de bun augur

Friedrich Nietsche considera că, prin „Carmen”, Georges Bizet depăşea ca adevăr şi forţă a sentimentului concepţiile operei wagneriene. Ceva din această opinie se adevereşte, dacă ţinem cont că, după premiera pariziană din 1875, iniţial un insucces, „Carmen” a avut forţa de a devenit una dintre cele mai cântate creaţii ale repertoriului liric. Treptat, la istoria versiunii originale s-au adăugat, între 1915 şi 2004, zece filme americane, germane, franceze, spaniole, amerolatine. Între acestea se află şi pelicula lui Peter Brook, după versiunea scenică, adaptată în variantă personală a operei lui Bizet, „Tragedia lui Carmen”. Partitura aparţine dirijorului şi compozitorului francez de origine română, Marius Constant, potivită formulei libretistului Jean-Claude Carriere pentru spectacolul lui Brook, realizat şi filmat la începutul anilor ’80. Iată o provocare artistică ce nu i-a dat linişte lui Ion Caramitru, realizator al unei versiuni după formula Brook-Constant montată de el la Belfast. Acum, am asistat la generalele premierei româneşti, petrecute în sala Naţionalului bucureştean, înaintea premierei de la Sibiu, peste puţină vreme. Ideea proiectului UNITER coordonat de Aura Corbeanu este cea a unui spectacol în spaţiu neconvenţional, la Sibiu acesta va fi Curtea Muzeului de Istorie-Casa Altenberger, la orele nopţii, sub cerul înstelat. Ambientul acesta inspirator l-am bănuit şi în timpul celor trei generale care reunesc actori şi solişti lirici tineri, o orchestră independentă, „Metropolis”, cu 16 muzicieni. Îl ştiam pe Ion Caramitru, creator de spectacole muzicale care inovează dar nu corectează iconoclast capodopere lirice. Drumul său merge pe o concepţie turburătoare prin adevăr şi simplitate teatral-muzicală. Am văzut recent devieri de la acest adevăr în premierele Operei Naţionale. Nu le-am reîntâlnit acum, deşi acest spectacol reduce drastic opera lui Bizet ca durată şi personaje, până la esenţă, slujit de o muzică de maestru. Marius Constant oferă o versiune de sinteză ca sonoritate, orchestraţie şi simboluri motivice, minunat potrivită cu simplitatea imaginilor scenografiei Mariei Miu, lightyngul dramatic, evoluţia teatrală şi a soliştilor vocali. A reface fără trădare, a aduce o capodoperă mai aproape de spectatorul contemporan nu este un act lesne de îndeplinit. Ion Caramitru ne provoacă, într-un sens benefic, fapt resimţit şi de cântăreţii aleşi pentru trei posibile distribuţii – Oana Andra, Florentina Onica, Claudia Deleanu în rolul titular, urmate de Răsvan Săraru, Mihaela Stanciu, Iordache Basalic, Ionuţ Pascu, Ştefan Popov...Opţiunile, preferinţele, performanţele urmează, dar cu convingerea că evenimentul va continua viaţa scenică şi după spectacolele de la Sibiu, încă multă vreme.
Grigore Constantinescu

miercuri, 27 iunie 2007

Nina si Romeo Alexandrescu

Nina şi Romeo Alexandrescu
(Grigore Constantinescu, 2005-03-26)

Există anumite cărţi în care evocarea îmbracă şi aspectul restituirii. Ceea ce a realizat Liliana Iacobescu, este astfel o acţiune, deosebit de importantă pentru acoperirea acelor insule de uitare în care s-au pierdut atâţia oameni de cultură - în speţă cei aparţinând lumii noastre muzicale - din cauze diverse. Victime ale istoriei nefaste din jumătatea a doua secolului trecut, poate şi ale propriului lor comportament în care modestia i-a oprit să accepte compromisurile şi a rimat cu lipsa de atenţie a contemporanilor. Nina şi Romeo Alexandrescu, Două destine închinate muzicii, cum este intitulat sugestiv volumul, mai trăiesc doar în memoria celor care i-au cunoscut. Au părăsit anii tinereţii studiilor pariziene, (Nina la Conservator, Romeo la Ecole Normale), poate cea mai fericită perioadă a vieţii lor, au traversat eforturile de a face ceva bun pentru muzica românească, în calitate de profesori la Conservatorul "Pro Arte" (şi el o instituţie uitată astăzi), Nina a cântat şi a predat arta viorii, unor discipoli mai tineri, Romeo a scris decenii de-a rândul critică muzicală ( mai alea la Universul), apoi cărţi monografice preţuite la data apariţiei lor, despre compozitori francezi contemporani cu proximitatea propriei sale tinereţi (Faure, Debussy, Ravel, Ducas). Amândoi au fost priviţi cu prietenie de Enescu, cel care i-a călăuzit spre Paris, fiind fost un timp profesor de vioară al Ninei, a apreciat, conferind premiul de compoziţie ce îi poartă numele, lui Romeo.
Fac parte, ca şi Th. Grigoriu, Dumitru Avakian, Horaţiu Rădulescu, dintre discipolii care au început studiul muzicii sub îndrumarea lui Romeo Alexandrescu. Iată de ce plecarea soţilor Alexandrescu de la Bucureşti, spre Braşovul ultimilor ani de viaţă, am regretat-o mulţi. Acolo, cu toată modestia situării lor în viaţa oraşului, şi-au făcut noi prieteni, au avut admiratori. Printre ei, Liliana Iacobescu, cea care semnează acum o carte documentată şi tandră despre doi oameni pentru care muzica a fost "L'Isle joyeuse" a vieţii lor. Discreţie, suflet nobil, cultură pentru mai bine, amintiri frumoase îi înconjoară.
Cartea, editată de curând la Universitatea Transilvania, este, de fapt, o scrisoare de dragoste către doi prieteni pe care ar trebui să nu-i uităm. Aşa cum a făcut, cu generoasă aplecare spre memoria lor, Liliana Iacobescu. Una din cărţile care trebuiau scrise. Desigur, mai sunt la noi, în trecutul umbrit de melancolie, multe asemenea subiecte. Dar autori ?

duminică, 24 iunie 2007

Irezistibila fascinatie a muzicii lui Bach

Pentru o seară caniculară de duminică, este greu de imaginat afluenţa publicului la un concert, chiar dacă acesta se desfăşoară în sala Ateneului Român. Nu se întâmplă astfel însă, aşa cum s-a dovedit, când afişul anunţă integrala Concertelor Brandemburgice de Johann Sebastian Bach. De aproape trei secole, faima acestor capodopere nu şi-a pierdut strălucirea incomparabilă. Pentru muzică de Bach nu există plictiseală prin repetare, “prea mult” în programări. Singurul fapt de dorit mereu este desigur performanţa, iar în această privinţă Cristian Mandeal, soliştii şi Orchestra de cameră a Filarmonicii “George Enescu” au depus tot efortul pentru a răspunde cât mai mult aşteptărilor. Nu contează că stagiunea a ajuns la ultimul program şi că acest concert este “în plus” pentru cei care au cântat duminică seara. Importantă este realizarea şi publicul a răsplătit muzicienii filarmonişti cu aplauze care au mers crescând până la final, după trei ore de muzică. De la o vreme, pentru Filarmonică, programele cu calificativul “extraordinar” asociază numele lui Cristian Mandeal cu cel al sponsorului principal, nu altul decât Mercedes-Benz! Pentru Bach, un asemenea sprijin ar fi fost greu de imaginat în epoca sa, în care el, prinţ al muzicii, era cel care dăruia capodopere mai marilor curţilor nobiliare, unde se afla angajat. Cine şi-ar mai aminti astăzi de margravul Christian Ludwig de Brandemburg, dacă marele artist nu i-ar fi dedicat aceste şase Concerte Brandemburgice, alăturându-i astfel numele nemuritoarelor capodopere ? Spuneam că va începe vacanţa şi pentru filarmonişti. Mai bine-zis o pauză, pentru a reîncepe repetiţiile în luna august. Pentru ce vor lucra împreună cu Cristian Mandeal? Tot pentru o muzică de Bach, minunata Artă a Fugii, înscrisă în programul Festivalului “George Enescu”. Neîndoios, vor veni melomanii atunci, ca şi în această duminică minunată caniculară de vară, atunci pentru bucuriile toamnei muzicale.
Grigore Constantinescu

Premiul BBC confirmă ascensiunea pianistei Luiza Borac

O victorie internaţională a pianisticii româneşti impune atenţiei lumii muzicale numele Luizei Borac, absolventă a Universităţii Naţionale din Bucureşti la clasa de măiestrie a profesorului Gabriel Amiraş. În perimetrul anului 2006 artista, stabilită la Hamburg, a realizat la casa de discuri “Avie” două CD-uri cuprinzând sonatele enesciene şi alte lucrări pentru pian. Impresia bună a lansării acestor discuri a impulsionat atenţia organizatorilor din sistemul premiilor anuale BBC Londra. Dintr-un număr foarte mare de înregistrări ale anului trecut, au fost selecţionate de juriul de specialitate doar trei, printre care se afla şi cea a Luizei Borac. În cadrul site-ului oficial al BBC, discurile erau în paralel prezentate publicului invitat să voteze pe internet în favoarea uneia dintre realizări. La începutul lunii martie, depăşindu-se această etapă, artista a fost deja înştiinţată că opţiunile melomanilor concordă cu cele ale juriului de specialitate. Astfel, în următoarea perioadă, întregul palmares oficial pentru premiile BBc pe anul 2006 a fost dat publicităţii. Pianista româncă Luiza Borac, originară din Râmnicu Vâlcea, a primit distincţia în cadrul unei fastuoase ceremonii organizate pe puntea unui vas de croazieră ancorat la cheiul Tamisei, ceremonie la care asistau membri juriilor, staff-ul BBC, premianţii diferitelor secţiuni, presa muzicală, oficialităţi. De menţionat că printre laureaţii acestei ediţii, numele Luizei Borac se aliniază unor celebrităţi precum dirijorul Sir Colin Davis şi London Symphony Orchestra, dirijorul Mariss Jansons şi orchestra Concertgebouw din Amsterdam. În lunile următoare, Luiza Borac se reîntâlneşte, pe traseele turneelor sale, şi cu publicul românesc la Cluj, Braşov şi Bucureşti în cadrul ediţiei din acest an al Festivalului internaţional “George Enescu”.

Grigore Constantinescu

Curriculum Vitae 2007


CONSTANTINESCU GRIGORE, n. Bucureşti 5 XII 1938

Studii – Conservatorul din Bucureşti (1956-1962)

Doctor în Muzicologie al Academiei de Muzică “G.Dima” din Cluj Napoca - 1976

Stadii de specializare

- Curs de perfecţionare dirijorală, Igor Markevitch, Monte Carlo, l968

- Curs de muzicologie şi critică, Seminarul Bartok, Budapesta, l97o

- Curs de teorie şi istoria muzicii -Seminarul internaţional de muzică din Weimar (1971, 1972)

Activitate profesională

- redactor Editura muzicală (secţia Muzicologie -1962)

- redactor şef de rubrică Revista MUZICA - (l964)

- cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, (din l967), specialitatea Istoria muzicii universale, Muzicologie, Istoria spectacolului muzical, Analiza dramaturgiei muzicii vocale.

- Membru oficial Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii(CESI)-Universitatea Bucureşti.Coordonare şi susţinere de cursuri, master interdisciplinar “Teoria şi practica imagini”, din 2004, Muzicologie – Muzică, Literatură, Filosofie.

- Conducător de Doctorantură (din 1995) UNMB;

- conducător de Studii aprofundate UNMB

- Cronicar muzical, autor de studii, articole, interviuri (din l962), volume de muzicologie, realizator de emisiuni radiofonie şi de televiziune.

- Participare cu comunicări ştiinţifice la simpozioane naţionale şi internaţionale

Alte activităţi

- Preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România ( din l99o)

- Director general al Corului Naţional de cameră „Madrigal”(din 1995)

- membru în Consiliul de conducere al Uniunii compozitorilor şi muzicologilor din România; membru al biroul de muzicologie al Uniunii compozitorilor (până în 2002)

- membru fondator al Fundaţiei “Remember Enescu”, Fundaţiei “Bianca”, Fundaţiei “Ionel Perlea”, Fundaţiei române de chitară, Fundaţiei “Oedip”, membru de onoare Fundaţia “Constantin Silvestri”, 1996 etc.

- fondator al Concursului naţional de interpretare muzicală “Mihail Jora” (din l991), al Concursului naţional de interpretarea liedului “Ionel Perlea” (din l992), al Concursului naţional de canto “Magda Ianculescu”, Concursului-festival naţional de nai “Fănică Luca” (2002,2003), Galei vocilor tinere, Galei tinerilor interpreţi, Galei tinerilor dirijori.

- Realizator al revistei Festivalului “George Enescu” ed. a XV-a, “Foaia zilnică”(2002)

- co-editor al revistei “Melos”

- membru în consiliul de conducere al Operei Comice

- iniţiator şi corealizator al stagiunii muzicale “Olimp”


Participări la jurii naţionale şi internaţionale

Concursul naţional de Interpretare muzicală “Mihail Jora” – Bucureşti, (15 ediţii)

Concursul naţional de Interpretarea liedului “I.Perlea” – Slobozia (14 ediţii)

Concursul de interpretare “M.Negrea” Ploieşti

Concursul internaţional de interpretare “Sabin Drăgoi”- Timişoara (1 ediţie)

Concursul naţional de nai “Fănică Luca” Bucureşti (2 ediţii)

Concursul internaţional pentru voci de tenori “T.Grozăvescu” – Lugoj (5 ediţii)

Concursul naţional “Darclee” – Brăila ( 1 ediţie)

Concursul naţional “George Georgescu” – Tulcea ( 1 ediţie)


Distincţii


Premiul de Muzicologie al Uniunii compozitorilor (l979,1989, 1997, 2000,2007),

Premiul revistei “Minison”, 1992

Premiul de excelenţă al Revistei Melos,1993

Premiul “Cronicii Române”, 1994

Premiul de excelenţă al Uniunii interpreţilor pentru 1994 ( Bucureşti 1995)

Premiul de excelenţă al Fundaţia “Oedip”, 1997

Premiul de “Personalitate radiofonică” al Societăţii române de Radiodifuziune-Canalul România cultural, 1998

Diplomă a Festivalului “Nova musica consonante”, 1998

Premiul de excelenţă al Fundaţiei “Remember Enescu”, ed.III, 1998

Premiul de excelenţă al Centenarului Ionel Perlea,2000

Premiul special al Fundaţiei culturale “Ionel Perlea”,Slobozia” 2003

Premiul “David Ohanesian” al Forumului Muzical Român, 2004


Diplomă de onoare a Universităţii cultural ştiinţifice Bucureşti, 25 de ani de la înfiinţare, 1987

Titlul de Asistent universitar evidenţiat, Ministerul Educaţiei şţi Învăţământului, 1988

Diploma jubiliară a Ministerului culturii - Universitatea Populară Bucureşti “I.I.Dalles”, 1993

Medalia jubiliară “Madrigal XXX”, 1993

Diplomă de membru de onoare al societăţii culturale “Amicii Operei Române”, 1993

Diplomă de onoare, Fundaţia Română de Chitară, Sinaia 1995

Diplomă de onoare ca fondator al Festivalului şi Concursului “Ionel Perlea”, Slobozia 1997

Diplomă “Tinerimea Română”- 25 de ani Corul Preludiu, 1997

Diplomă a Festivalului internaţional de creaţie religioasă, ed. V-a 1998

Diplomă de Merit şi titlul onorific de Societar al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” – 2000

Diploma de excelenţă şi Medalia jubiliară “Centenar Ionel Perlea”, Slobozia 2000

Diplomă de excelenţă al fundaţiei “Pro Piano”, 2000

Diploma Centenarului Theodor Rogalski 2001

Premiul “Ionel Perlea”, Slobozia 400

Diploma de onoare a Festivalului internaţional “George Enescu”,ed.XV,2001

Diplomă de Onoare a Fundaţiei “Rememer Enescu”, 2001

Diplomă de excelenţă”, Fundaţia Pro Piano-România, 2001

Diplomă Concursul internaţional “Sabin V.Drăgoi”, Timişoara 2001

Diplomă de Onoare a Festivalului naţional de creaţie şi interpretare Mamaia copiilor” ed. I, 2001

Diploma de Excelenţă, Fundaţia “Remember Enescu”, 2001

Diplomă de Excelenţă, Fundaţia Pro Piano-România, Bucureşti 2002

Diploma de onoare a Municipiului Craiova, 2002

Medalia jubiliară “Caragiale 15o”, Târgovişte, 2002

Diploma de Excelenţă a Fundaţiei “Remember Enescu”, 2002

Medalie aniversară Canalul România Muzical, Departamentul Canale naţionale, 2002

Diplomă THE CONTEMPORARY WHO’S WHO, Consulting editor 2003

Diplomă conferind titlul de Membru de Onoare al Societăţii profesorilor de muzică şi desen din România, 2003

Diplomă de excelenţă al Municipiului Galaţi pentru proiectul “Traviata 150”, 2003

Diploma de merit al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, 2004


Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofiţer, Preşedinţia României, 2004

Diplomă de excelentă 55 de ani de la înfiinţarea Centrului cultural al Ministerului administraţiei şi internelor, 2004

Diplomă de Onoare Fundaţia “Aperto” Bucureşti, Societatea Filarmonică din Câmpina, 2004

Participări la festivaluri, simpozioane, lansari de carte, recitaluri

- Festivalul George Enescu, Simpozionul de muzicologie, la fiecare ediţie din 1988

- Simpozionul Ionel Perlea 2000

- Simpozionul Ionel Perlea 2001

- Simpozionul Ionel Perlea 2002

- Recitaluri, concerte cu comentariu-prezentare în stagiunile Radiodifuziunii române , Filarmonicii

(Gh. Cucu, Madrigal, Sonatele de violoncel de Beethoven, Corul de copii, Creaţii pentru violoncel şi orgă, Medalion Valentin Teodorian, Medalion Tudor Dumitrescu , Integrala Sonatelor de Mozart pentru vioară şi pian, Antologia liedului românesc,etc)

Opera Naţională – medalion Magda Ianculescu



Articole, comunicări ştiinţifice

-articole, cronici, interviuri, recenzii în: cotidianul Independent, revista Flacăra, revista Melos, Actualitatea Muzicală, Foaia zilnică, “Agenda Festivalului George Enescu”- realizarea ediţiilor celor 18 numere ca şef de birou de presă, Cuvântul , Revista Radio, Azi etc.

Programe sală, stagiunile Radioteleviziunii 2000,2001, 2002, 2003, 2004,2005,

- Materiale de prezentare pentru discuri – Casa Radio, Electrecord, media pro music ( – Emanuel Elenescu, George Georgescu, Silvia Şerbescu Corul de copii Radio, Dana Borşan, Lucia Bercescu, Iosif Conta, Viorela Ciucur, Dana Protopopescu, Daniel Podlovski, Elena Ganţolea etc.

- Comunicări ştiinţifice

Sesiunea anuală a Facultăţii CMD –2000.2001, 2002,2003,2004

Sesiunea de muzică veche – Universitatea de Muzică, 2000,2001,2002,2003,2004

- Simpozionul internaţional “George Enescu” – 1988,1991, 1995, 1998, 2oo1, 2003, 2005

- Simpozionul Ionel Perlea – 1,2

- Capitolul 25, MUZICA, volumul « Cunoaşte România », ed.Academia Română, Fundaţia Naţionala pentru ştiinţă şi artă.

- Capitolul Klassische Musik in Rumänien, volumul RUMÄNIEN, Lit Verlag Gmbh, Viena 2006

Inregistrări Radio şi de Televiziune

- Emisiuni de televiziune

- Emisiuni de radio:

Ciclul „Premiere de operă de-a lungul timpului”, Ciclul „Opera,cronică a istoriei”,Ciclul “Convorbiri şi lecturi cu muzică” Ciclul “Muzica, nimic mai simplu” (editat pe CD), Ciclul “Turism muzical“, Ciclul „Premiul de compoziţie George Enescu, Ciclul „Sub lupă”; Emisiuni diverse (Stagiunea lirică, Cronici, Euroradio, Seară de operă, interviuri, reportaje)


Volume de muzicologie, manuale universitare

Dimitrie Onofrei, monografie-ed.Muzicală, 1970

Jazzul de A. Hodeir (traducere) -ed.Muzicală, 1970

Ghid de Operă (în colaborare)-ed. Muzicală, 1971

Ghid de balet (în colaborare)-ed.Muzicală, 1973

Cântecul lui Orfeu- ed. Eminescu, 1976

Romantismul în prima jumătate a secolului XIX-ed. Conservatorului de Muzică Bucureşti, 1980

Istoria muzicii şi formele muzicale, vol.2 (în colaborare)-ed. Didactică, 1980

Istoria operei în date-litografia Conservatorului de Muzică din Bucureşti, 1980

Diversitatea stilistică a melodiei în opera romantică-ed. Muzicală, 1980

George Enescu, viaţa şi opera, schiţă monografică-ed.Muzicală, 1981

Matei Socor,monografie-ed. Enciclopedică, 1983

Margareta Metaxa,o voce a Operei Române, monografie-ed. Muzicală, 1987

Splendorile operei, dicţionat de teatru liric-ed. Didactică, 1995

Madrigal sau Magia Sunetelor-ed. Didactică, 1996

Tudor Ciortea, Oglindirile unei vieţi, monografie-ed. Academiei de Muzică din Bucureşti, 1997

Dialoguri despre Preludiu-ed. Tinerimea Română, 1997

Istoria muzicii universale , 1600-1750 (în colaborare)-ed. România de mâine,1998

Primăvara muzicii – Corul de copii Radio la semicentenar-ed.Globus 2000

Verdi Nemuritorul de Valentin Teodorian (Prefaţa, Postfaţa, Cronologie,îngrijire de ediţie)-ed. Casa Radio, 2002

Trei decenii cu muzica,Corul Preludiu-ed. ARES, 2002

Dorin Teodorescu-Imaginile unui destin, monografie, ed. Uniunii Criticilor Muzicali, 2003

Lecturi cu…muzică, ed. Muzicală, 2003

Splendorile operei, ed.II,rev.adaug., editura Noul Orfeu, 2005-09-08

Elemente de metodică a studiului şi predării instrumentelor de coarde de Dan Nicolai Cumpătă (Prefaţa, îngrijire de ediţie), ed. Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, 2005

Iosif Conta - portret in dialog, ed. Casa Radio 2005 ( în curs de apariţie)


Bibliografie


Viorel Cosma, Muzicieni din Romania, lexicon, vol.II, ed. Muzicală, Bucureşti 1991

ENCICPLOPEDIA PERSONALITĂŢILOR DIN ROMANIA Hübners Who is Who, Viena 2006,ed.I